Chiar acum cand scriu aceste randuri se fac 24 de ore de cand, din cauza unui accident stupid, nu mai pot merge normal, pe picioarele mele.

E ceva ingrozitor, credeti-ma. Toate celelalte rele din viata mea au devenit, brusc, mai mici. Incoparabil mai suportabile.
Sa nu te poti deplasa de unul singur decat topaind intr-un picior sau tarandu-te pe jos este un chin. Un adevarat chin.

Si daca-i ingrozitor pentru mine, care stiu ca in cateva zile – sper eu cat mai putine – imi voi reveni la normal… nici nu vreau sa ma gandesc cum e pentru cei care nu pot merge niciodata, care mai trebuie sa suporte si psihic asta…

update: ortopedul a dat un verdict nasol. Fractura. Si cica sa ma bucur de vreo 3 saptamani de repaus.

P.S.: Nu dati like la articolul asta. Nu-i frumos sa-ti placa durerea cuiva