Urmând ghidul de alimentație pe care antrenorul Rus Serghei îl folosește pentru cursanții săi la sală, ghid pe care am să-l public în cel mai scurt timp și pe acest blog, astă seară la cină am servit un minunat shake de iaurt cu migdale crude și banane. Inițial, combinația nu mi s-a părut tocmai potrivită, în plus, este pentru prima oară când beau așa ceva. Pentru a-mi schimba radical părerea, mi-au fost de ajuns 2 secunde cât să duc paharul la gură.

Aveți cuvântul meu că nu am mai băut niciodată un iaurt atât de bun, cu fructe făcut în casă, fără E-uri, fără conservanți și alte tâmpenii. Nu pot spune că acest shake ține și “de foame”, eu fiind obișnuit să mănânc ceva zdravăn ca de exemplu niște sandwich-uri homemade “cu de toate”. Ce-i drept, până acum ceva timp, ocazional mai apelam și la iaurturi cu diverse gusturi, gusturi date de tot felul de potențiatori de arome, coloranți artificiali și etc. Acum însă, când am văzut că în mai puțin de 5 minute cu ajutorul unui blender îți poți prepara o cină, hai să-i spunem cină în termeni largi, sănătoasă și naturală mi-am cam schimbat părerea despre iauturile din comerț.

Vă recomand și vouă acest shake delicios ce pentru moment vă calmează foamea. În timp, sper ca în cazul meu să înlocuiască cina, bogată în proteine și grăsimi.