De ce sunt țăranii ‘țărani’ am să vă povestesc imediat, dar de ce sunt femeile curve… oricât de mult aș vrea, n-aș putea să vă explic. Sau aș putea.
Dar hai să povestim despre țărani.

Ei bine, ca să ne fie cât se poate de clar de la bun început, fără să generalizăm, vorbim despre țăranii – acei oameni care trăiesc la țară – care sunt ‘țărani’ la caracter. Adică needucați, gălăgioși, bețivani și aproape de fiecare dată jegoși.

2 familii de astfel de specimene s-au mutat la mine în bloc. Unii moldoveni (după accent), alții de undeva de pe lângă București. Și unii și alții mereu cu sarsanale după ei, cu găleata de brânză, cu funia de usturoi… și mereu cu un miros puturos de ceapă.
N-am texte nici cu unii nici cu alții dar mă tot lovesc de ei ba la lift ba la intrarea în scară. Mai ales că moldovenii stau cu mine pe palier.
Știu când coboară să-și cumpere pâine și bere (altceva nu cumpară niciodată sau dacă o fac se ascund într-un fel) că țipă unul după altul pe sală, știu când se adună la masă, știu când se uită la televizor (probabil sunt și puțin surzi), știu când își primesc lefurile (zile de coșmar pentru cei care vor să mai și doarmă)… știu tot, pentru că oamenii ăștia nu știu să fie discreți. Fiecare conversație a lor se poartă de parcă unul dintre ei încă ar mai fi în fundul grădinii. Și Doamne-ferește sa fii acasă când se apucă vreunul să vorbească la telefon…

O, da, și poate cel mai important… țăranului îi place maneaua. Petrică Cercel pe sistem, în zi de leafă până dimineața, în zi normală ‘numai’ până pe la două. Pe manea se dezate politica, pe manea se bat copiii și nevasta, pe manea se manea se intră în casă, pe manea se iese din casă… ‘manelele ie viața lor’, ca să citez din clasicii intelectuali.

Ce mai… niște țărani!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>