Theresa May, ministrul Afacerilor Interne din Anglia, a facut un anunt cu privire la restrictiile pe piata muncii pentru romani si bulgari: incepand cu luna decembrie a anului 2013, romanii si bulgarii vor putea sa munceasca liberi in Anglia. Anuntul a fost facut acum cateva zile si a fost preluat de mai toate agentiile de presa din Europa, inclusiv de BBC, CNN si alte trusturi de presa.
Restrictiile impuse cetatenilor romani si bulgari au fost puse in anul 2005, pe fondul unei crize pe piata muncii din UK. Respectivele restrictii vor expira in aproximativ un an de la data scrierii acestui articol, iar Theresa May, membra a Partidului Conservator (printre alte functii detinute), a spus ca aceasta masura se bucura de sprijinul partidelor politice importante, adica atat de sprijinul Partidului Conservator, cat si de sprijinul Partidului Laburist.
Practic, ridicarea restrictiilor da dreptul la nu mai putin de 29 de milioane de oameni sa emigreze pe teritoriul Marii Brianii, asta in ciuda faptului ca o buna parte dintre englezi nu sunt de acord cu aceasta masura.
Desi expertii spun ca o buna parte din totalul de 29 de milioane de oameni (din Bulgaria si Romania) vor emigra in UK, lucru care cu siguranta va crea probleme pe piata muncii, dar si sistemului de asistenta sociala (de care, conform rapoartelor, se abuzeaza deja intr-o oarecare masura), Theresa May a spus ca, in conditiile in care UK inca face parte din UE, mentinerea restrictiilor nu poate fi prelungita.
Masuri pentru a preveni abuzurile
Intrucat e cunoscut faptul ca multi imigranti incearca sau abuzeaza de beneficiile oferite de statul englez, Theresa May a tinut sa adauge faptul ca, la mometul acesta, Parlamentul englez cauta deja solutii care sa previna sau sa reduca numarul abuzurilor. Cel mai probabil, daca la momentul acesta multa lume se bazeaza pe ajutorul social oferit de catre stat, odata cu ridicarea restrictiilor (sau poate chiar mai devreme), acesta va fi sistat sau drastic redus pentru unele categorii de oameni, astfel incat emigrarea in UK doar pentru intrarea in diferite programe sociale sa fie descurajata.
Ce mai discuta lumea pe aici