Sau cel puțin așa l-am trait eu, ca fiind un meci lung și chinuitor, pentru că nu am văzut o Steaua jucând neaparat mai prost decăt de obicei și nici un Stuttgart strălucind.
Un meci în care tabela arata 0-3 înainte să… orice. Nici primul pahar de bere nu apucasem să-l beau că mi-a pierit tot cheful.

Primele 2 goluri au venit parcă de nicăieri, iar după cel de al 3-lea mă întrebam dacă Stuttgart nu știe cumva să mai și rateze… așa cum până și Barcelona sau Real Madrid o mai fac uneori.

E greu să pleci de la 0-3 și presupun că e și mai greu să o faci în fața a 50 de mii de oameni care se așteptau la orice, numai la așă ceva nu. Și nu caut să-mi scuz favoriții dacă vă gândiți la asta, dar pur și simplu asta e singura explicație cât de cât logică pe care pot să o găsesc pentru meciul de aseară.

Stuttgart mi s-a părut o echipă modestă, dar cu un ‘bulan’ cât China de mare, mai ales în prima repriză.
Nu, nu sunt de acord că neamțul e neamț… vorba asta e născută dintr-un complex de inferioritate pe care personal n-am să-l adopt niciodată. Și oricum, aseară un plus la Stuttgart a fost adus de japonezi, nu de nemți. Alergau ăia 2 orezari de ziceai că și-au greșit pastilele…

Sper doar ca meciul ăsta să nu fi fost începutul sfârșitului pentru Reghe. În Europa League urmează Copenhaga și numai ușor nu e, apoi… cine naiba știe ce-i mai cacă mintea celui mai cioban dintre ciobanii din România.