Nu stiu daca si cata lume o sa citeasca postarea asta. Nu stiu daca dupa mai bine de 30 de zile de absenta din online mai intra cineva pe blogul asta si nici nu stiu daca ar merita sa o faca cineva…

Tot ce stiu este ca am lipsit mult. Foarte mult. Mai mult decat mi-as fi putut imagina ca am sa o fac vreodata. Si mi-am lipsit mie, in primul rand, si am simtit asta de multe ori.

Si nu, randurile astea nu au rolul de a ma scuza in vreun fel. Nici acela de a anunta un comeback in forta pentru ca nu este cazul.

E doar ceva ce apartine egoistului din mine… Rezultatul unei stari, sa-i spunem. Simteam ca aveam nevoie sa fac asta si atat. Uite asa, fara un scop anume.

Chiar nu pot sa explic in cuvinte exact ce si cum, dar brusc ma simt mai bine cand scriu.

Sunt limitat… iertati-ma. Pot sa-mi exprim parerile despre orice, oricand si in orice fel, dar despre astfel de stari/sentimente nu pot scrie nici macar o fraza care sa aibe logica.

Intentia de a inchide blogul am avut-o de mai multe ori si de fiecare data am revenit. Asta chiar daca gandurile mele au dus mereu in aceeasi directie. Faceam ca fumatorii care incearca sa se lase. Imi spuneam “gata, de luni il inchid” sau “mai scriu asta si gata” chiar daca nu era ceva de vreo importanta deosebita. Pare ciudat, stiu. Probabil o sa-mi spuneti ca fumatorul se chinuie sa scape de ceva rau si ca nu poate din cauza nicotinei care creeaza dependenta in vreme ce scrisul pe blog nici nu creeaza depententa si nici nu e ceva de care sa vrei da scapi neaparat pentru ca nu face nici un rau.

Si poate ca aveti dreptate. La prima vedere asa pare.

Dar… Chiar daca nu avem efectul chimic, substanta care sa creeze dependenta, si scrisul pe blog poate sa creeze un fel de dependenta. O dependenta care mai degraba s-ar aseamana cu cea a unui parior sau a unui jucator la pacanele. Si el tot asa isi spune… “azi merg pentru ultima data la cazino”, “daca nici acum nu scot, ma las” si alte baliverne de genul…

Poate e doar o slabiciune fata de ceva care ne face placere. Si spun “ne”, la plural, pentru ca sunt sigur ca toti avem cate un “pacat” de genul asta. Nu toti avem slabiciuni fata de aceleasi lucruri, dar pentru fiecare din noi exista cate ceva de care nu ne-am putea lasa decat greu sau foarte greu. Indiferent ca e ceva care ne afecteaza mai mult sau mai putin, fiecare din noi este slab in fata uneia sau a mai multor placeri. Asa am fost construiti, probabil. Nu este neaparat vina noastra.

Cine zice ca nu e asa, probabil ca nu a descoperit inca…

Si ca sa va explic si de ce am vrut si vreau in continuare sa renunt… am sa va vorbesc din nou despre lipsa timpului.

Timpul asta despre care spun eu ca-mi lipseste chiar si atunci cand altii considera ca il am din belsug…

Poate ca pentru altii timpul ala liber pe care il am eu e chiar prea mult. Se poate. Poate ca eu sunt putin dus cu sorcova sau poate ca mi-ar placea sa ma vad folosind acest timp intr-un mod mai util mie, copiilor mei si intr-un final lumii intregi, care are onoarea de a trai aceleasi vremuri cu EU).

Serios, sunt intr-o lupta continua cu timpul chiar si atunci cand nu fac nimic. Ceasul ticaie chiar si atunci cand doar ma gandesc… Nu rateaza nimic. Pana gasesc solutia la o framantare anume pot trece si ore.

Scrisul pe blog imi mananca mult timp, chiar daca articolele pe care le scriu eu, de regula, nu necesita o pregatire din timp a lucrurilor…

O simpla cautare de poza pentru un articol poate dura 2 minute. Scriere, citire si recitire inca 5 minimum. Asezare in pagina inca 1-2 minute. Ar mai fi promovarea cu like, share si altele specifice cum ar postarea linkului in grupul celor mai “minunati”, “pretiosi” si “deosebiti” indivizi de pe … alte 2 pana la 5 minute. Ca intr-un final sa constati ca poate au trecut si 30 de minute fara sa faci nimic concret…

30 de minute de pe urma carora de cele mai multe ori nu te alegi decat cu cateva comentarii spam venite de la oameni vizibil neinteresati de subiect (de orice subiect) si eventual si 2 injuraturi. Sigur, mai exista si exceptii dar nu de putine ori am avut impresia ca si exceptiile alea nu vin decat pentru a intari regula.

Si nu sunt unul dintre cei care, sperand ca printr-un rahat de blog o sa schmbe lumea, am trait dezamagirea vietii mele. Din contra. Cu ajutorul catorva dintre cititorii care au venit cu comentarii pe subiect intr-un mod cat se poate de constructiv, mi-am depasit cu mult asteptarile initiale.

Dar vedeti voi, timpul… a trecut si trece in continuare ca nebunul pe langa si peste noi. Imbatranim schimband ganduri si idei intr-un cerc aproape inchis si din cand in cand, cand ne uitam in urma… observam ca nu am facut chestii. Chestii pe care nu am apucat nici macar sa le gandim sau sa le proiectam.

Am fost prea ocupati. Ocupati sa cautam iesirea din criza cand oricum nu ne lasa nimeni sa iesim din ea. Ocupati cu alegerea unui nou guvern care oricum nu difera si nu o sa difere in directia in care ne doream noi. Ocupati cu Felix care face reclama la RedBull, ocupati cu schimbarea Papei despre care oricum nu stim nimic din ce nu vor sa stim, ocupati cu Harlemuri si Gungnam style-uri, ocupati cu ascensiunea si decaderea politica a unui oarecare DD, ocupati cu “revolutionarele” iPhone 5 si S4, ocupati cu Steaua in europa sau cu accidentarea lui Messi, cu noul abonament nelimitat de la Vodafone fara de care nu se putea sau cu trecerea Ciutacului de la un trust la altul…

Si ma opresc aici. Enumerearea tuturor acestor evenimente de mare, mare importanta galaxiala(?) ar putea sa nu se termine niciodata.

Si da, si articolul asta este la fel de inutil ca cele are trateaza vreunul din subiectele enumerate de mine mai sus.

Cititorule! Inchide calculatorul si incearca sa iesi afara din casa. Maine tot la pc o sa fi. Dupa cum bine vezi, aici nu se intampla nimic spectaculos. Nu pierzi nimic si nici unul din evenimentele astea de care se tot aminteste nu-ti vor schimba viata, crede-ma.