Oriunde ai merge pe glob, vei gasi in orice tara sau regiune ceremonii deosebite organizate cu prilejul mortii unei persoane. Aceasta se intampla datorita credintei oamenilor in continuarea existentei dupa moarte, dar sub o alta forma, care depaseste legile fizice cunoscute pana in prezent.

Astfel, exista o serie de servicii funerare puse la dispozitie de persoane sau societati specializate, servicii care respecta obiceiurile specifice zonei in care sunt prestate. Aceste obiceiuri sunt de fapt niste ritualuri care sunt in concordanta cu credintele oamenilor acelor locuri.

Se poate usor observa ca aceste pompe funebre au si unele elemente comune, cum ar fi: rugaciuni, citiri ale textelor sacre, cantarea unor imnuri. De obicei, preotul, membri ai familiei sau prieteni apropiati persoanei decedate sunt rugati sa sustina un discurs funerar, in amintirea raposatului.

Multe servicii funerare din Antichitate contin numeroase obiceiuri specifice fiecarui popor. De exemplu, in primele veacuri, grecii erau ingropati in propriile case, dar, mai tarziu, ei si-au stabilit locurile de ingropare in insule pustii si in afara oraselor, protejandu-i astfel pe cei vii de infectiile care ar fi putut aparea de la cei decedati din cauza bolilor contagioase.

Un vechi obicei funerar scotian prevedea ca raposatul sa fie ingropat cu o farfurie de lemn odihnindu-se pe piept. In farfurie era pus putin pamant si sare, pentru a reprezenta viitorul decedatului: pamantul simboliza descompunerea trupului, care devenea una cu pamantul, iar sarea reprezenta sufletul, care nu se distruge.

In cadrul altor servicii funerare, in unele tari africane se practica – in vechime – canibalismul post-mortem, in timp ce in Egiptul Antic se folosea mumificarea ca modalitate de conservare a cadavrelor.