V-am povestit eu zilele trecute ceva, ceva de un nou job si de prima mea intalnire cu tura de noapte…
Presupunand ca va si intereseaza cum a decurs intalnirea si mai apoi colaborarea noastra (eu – tura de noapte) ma simt oarecum obligat sa va pun la curent .

Adevarul adevarat este ca m-a invins. Nu de la prima intalnire ci de abia de la a 2-a, dar tot m-a invins. Si in apararea mea pot sa va spun ca a fost un meci strans iar la final am parasit “terenul de joc” cu fruntea sus, pe usa din fata. Nu va lasati influentati de scorul de pe tabela ).
Pe langa programul lung si nenorocit trebuie sa recunosc ca nici nu-mi placea ceea ce trebuia sa fac, motiv pentru care oboseala a devenit si mai greu de suportat.

Nici nu stiu ce ar fi putut sa-mi placa la a fi casier intr-un supermarket din centrul Bucurestiului, unde deh… fiind centru e si trafic pana dupa miezul noptii. Dar chiar si asa, daca s-ar fi respectat fisa postului, fara sa mi se mai ceara sa fac si toate celelalte lucruri care se pot face intr-un astfel de magazin… poate mi-as fi dus la bun sfarsit aventura.
Asta e, in Romania, daca primesti un salariu un pic peste medie trebuie sa acoperi vreo 2-3 posturi cel putin. Mai ales pe timpul turelor de noapte, in intervalul orar 2-5 cand nu prea mai intra nimeni in magazin si ai ceva timp…

Am ajuns acolo doar pentru ca nu am gasit altceva – platit cat de cat decent – si m-am gandit ca ar fi nasol sa ma prinda sarbatorile fara un loc de munca. Si imi pusesem in gand sa ma tin de asta macar pana prin februarie-martie cand, teoretic, mi-as gasi mai usor altceva.

Nu stiu cum e pe la altii, pe la marile super- hiper- mega- market-uri cum ar fi cora sau carrefour, ca n-am lucrat niciodata si nici nu cunosc oameni care sa lucreze acolo, dar nu cred ca ma voi mai angaja in vreun market vreodata in viata asta.

Desi muncesc ei din greu… nu pot sa spun ca-i apreciez in vreun fel pe cei care fac asta, meseria de casier – om bun la toate. Isi cam merita soarta. Inteleg si nevoia si multe… ca daca nu le-as fi inteles nici n-as mai fi ajuns acolo, dar sa ai un strop de demnitate parca nu strica in viata. Adica un simplu NU, spus patronului care nu vrea sa angajeze si alti oameni pentru celelate treburi ar trebui sa fie posibil.