Mai sunt persoane care se intreaba cum ajunge o carte in mainile lor? Cand suntem in pana de idei, cum putem gasi o carte buna? Usor ar fi sa intram intr-o librarie si sa intrebam pur si simplu vanzatorul care au fost cartile pe care le-a citit cu placere si sa-l rugam sa ne indrume catre aceasta.

Cand luam cartea in mana aceasta ar trebui analizata din mai multe puncte de vedere: este un titlu care te prinde? Coperta te atrage? Chiar daca se spune ca o carte nu trebuie judecata dupa coperta, cei care o publica investesc destul de mult timp si efort pentru a realiza o coperta captivanta. Prin urmare, este si acesta un aspect in plus de luat in considerare atunci cand alegem o carte de care nu am mai auzit.

Un alt aspect important este si mica descriere de pe spatele cartii. E la fel de atragatoare? Daca ne place sa citim carti moderne, iar acea carte este una scrisa in anii 1800? Este destul de important sa fim “nemilosi” in aceasta etapa de alegere a cartii. Daca mica prezentare nu te face sa iti doresti sa citesti mai mult, sunt sanse destul de mari ca povestea in sine sa nu ti se para interesanta.

Cel mai simplu este, in final, o cautare de acasa, pe internet, pe o librarie online, unde avem la dispozitia noastra o sumedenie de carti cu diferite recenzii.

  1. Prin anii 1990 era o invazie de SFuri traduse fără niciun fel de drepturi de autor, de edituri de apartament. Ilustraţiile lor de copertă erau kitschuri, desenate de cine ştie de caraghioşi, punând la un loc tot felul de nave spaţiale, gagici, asteroizi, gagici, creaturi bizare şi iarăşi gagici. În stilul în care le desenau occidentalii între 1960 şi 1980, dar lumea de la noi nu ştia asta.

    Când au apărut copertele de la Nemira, desenate de Tudor Popa, erau considerate prin comparaţie un lux.

Comments are closed.